Potrivit informațiilor oficiale, în perioada 1- 18 aprilie curent, Serviciul 112 a recepționat 1.367 de solicitări legate de accidente rutiere, cu o medie zilnică de 76 de solicitări, &icir
Tradițional, în ziua de luni, oamenii legii vin cu o statistică oficială asupra încălcărilor înregistrate în weekend. Astfel, în zilele de weekend, ofițerii de
Potrivit sintezei de weekend, au fost depistați peste 2.100 de conducători auto care au încălcat regulile de circulație rutieră. INSP oferă și o statistică detaliată. Pe parcursul weekend-ulu
Potrivit unor date oferite de Biroul Național de Statistică, mijloacele acordate în leasing pe parcursul anului precedent au scăzut cu 13%, comparativ cu anul 2021. Dacă să vorbim în cifre
Poliția Republicii Moldova a fost echipată cu un sistem inovativ, denumit Eunomia Trafic. Acesta este capabil să constateze abaterile comise în trafic, pe ambele sensuri de circulație.
Porsche a realizat o statistică cu privire la vânzările din anul precedent. Astfel, pe parcursul anului trecut cel mai solicitat model german a fost SUV-ul Cayenne. Pe parcursul lui 202
Constructorul german de automobile anunță o nouă statistică în ceea ce ține de vânzările de mașini cu zero emisii. Potrivit oficialilor de la Mercedes-Benz, vânzările au atins un niv
Bloomberg a realizat o statistică, care arată că Toyota, doar primele patru luni ale anului, a vândut la nivel global peste 3.4 milioane de mașini. Dacă ar fi să comparăm cu indicele de anu
INSP face bilanțul activității din weekend și publică statistica acumulată. Astfel, oamenii legii au amendat peste 2.200 de șoferi care au ignorat regulamentul ciraculației rutiere, punând &icir
În pofida războiului din Ucraina, vânzările de automobile noi, pe teritoriul invadat, nu s-au oprit definitiv. Cu siguranță că piața auto a avut de suferit și chiar a înregistra